Programări „întinse” și listă de așteptare până în septembrie la Botoșani: „Nu putem face medicină la viteză” (Video)

Chiar dacă din punctul de vedere al personalului existent și al normării secția funcționează la standarde normale, se pare că, totuși, există liste de așteptare care se întind pe luni de zile. O situație similară este și pe Secția de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, acolo unde lista de așteptare ajungea uneori să fie chiar pe jumătate de an ocupată.

Programări „întinse” și listă de așteptare până în septembrie la Botoșani: „Nu putem face medicină la viteză” (Video)

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

În cadrul cabinetului de Neurologie din Ambulatoriul Spitalului „Mavromati” lista de așteptare pentru consultații se întinde până în luna septembrie. Astfel că, pacienții care doresc să beneficieze de un consult pot ajunge față în față cu medicul abia din septembrie.

Potrivit medicului Cristina Luchian, specialist în cadrul Secției de Neurologie la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, programul în Ambulatoriu pe această specialitate este de la 07:00 la 14:00, iar într-o oră jumătate medicii nu pot consulta mai mult de șase pacienți.

 

Noi suntem cinci medici, iar programul de Ambulatoriu este de la 07:00 la 14:00. Noi în programul acesta putem vedea un număr limitat de pacienți, cam șase pacienți la o oră jumătate. Nu putem face medicină la viteză. Avem nevoie de cel puțin 15 minute să discutăm cu pacientul, să îl consultăm, să îi explicăm ce trebuie să facem mai departe, să pregătim documentația pentru eventuale explorări”, a declarat dr. Cristina Luchian, medic specialist neurologie în cadrul Secției de Neurologie de la „Mavromati”.

Medicul botoșănean explică faptul că acest proces consumă foarte mult timp, însă este o procedură necesară.

„Este un proces consumator de timp și nu putem face medicină la viteză. Eu sunt medic, iar împreună cu colegele mele încercăm să facem cât putem”, precizează medicul.

Pentru a lămuri lucrurile, Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani arată că mai există totuși un cabinet de neurologie și la nivelul Spitalului de Recuperare, dar mai sunt și cabinete private care sunt în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Cu toate acestea, adresabilitatea cea mai mare rămâne la Spitalul Județean „Mavromati”.

Există un Ambulatoriu la Spitalul de Recuperare și poate cetățenii noștri ar putea să se adreseze și acolo. Mai există, de altfel, cabinete private care sunt în contract cu Casa și pot oferi consultații. Profesionalismul medicilor atrage pacienții către Spitalul Județean, dar avem aceste rigori ale Casei de Asigurări de Sănătate și profesionalismul doctorilor care nu își permit să facă medicină la viteză și nici nu este recomandat”, a declarat Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.

Corneliu Prepeliță mai spune că raportat la numărul de paturi de pe secție normarea este completă și nu s-ar putea face o a doua tură.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Manifestare științifică de rang internațional la Popăuți, (re)uniune cu academicieni și fermieri! (Foto, Video)

Friday, 24 July 2026

La Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare de la Popăuți a avut loc, vineri, 24 iulie 2026, ediția a II-a a Conferinței pentru Zootehnie, o manifestare științifică internațională dedicată sec...

FOTO, VIDEO „Refugiații de război” cu aripi: Prima stație la Botoșani!

Thursday, 23 July 2026

Îi vedeam în filme sau când mergeam la mare. Dacă știam despre ei că se adaptează oriunde și foarte repede, acum aflăm că sunt „tupeiști, teritoriali”, dar și im...

A fost semnat contractul de execuție pentru lucrările privind Șoseaua de Centură a Botoșaniului! (Foto, Video)

Tuesday, 21 July 2026

Marți la amiază a avut loc semnarea contractului de execuție a lucrărilor privind Șoseaua de Centură a municipiului Botoșani prin Curtești, în primă fază fiind doar Varianta Ocolitoare...